Ghidul juridic Chambers Europe 2014 confirmă reputația de lider a CLIFFORD CHANCE BADEA în aria de practică Banking & Finance, poziționând biroul local al celei mai mari case de avocatură din lume în Band 1, pentru al șaselea an la rând. De asemenea, casa de avocatură se menține în palierul doi (Band 2) pe ariile Corporate/ M&A (din 2009) și Restructurare & Insolvență (din 2010).
Daniel Badea, Managing Partner Clifford Chance Badea și coordonator al ariilor de drept bancar și piețe de capital, este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți avocați în dreptul bancar-financiar. Din interviurile realizate de ghidul juridic cu alți avocați din piață și clienți ai Clifford Chance Badea, reiese că Daniel Badea este un avocat ”excelent”, cu foarte multă experiență în tranzacții locale și internaționale, fiind remarcat pentru expertiza sa în proiecte de lansare de emisiuni de obligațiuni. ”Un avocat excepțional”, este apreciat de clienți pentru experiența și înțelegerea aprofundată a business-ului.
Perry Zizzi, Partener, specializat în finanțare de achiziții și sectorul imobiliar, este remarcat pentru cunoștințele sale tehnice, precum și pentru ”expertiza și devotamentul” față de proiectele în care este implicat.
Ghidul juridic menționează totodată contribuția celor trei Counseli cu experiență demonstrată în dreptul financiar-bancar – Cosmin Anghel, Mădălina Rachieru și Andreea Șișman.
Nadia Badea, Partener și coordonator al ariei Corporate/M&A, este apreciată pentru contribuția sa activă, ”fiind, în mod obișnuit, prezentă în proiecte. Ea conduce echipe, nu doar le coordonează de la distanță”, se arată în ghid.
Pentru al patrulea an consecutiv, Clifford Chance Badea este un reper de calibru și în domeniul Restructurării și Insolvenței, fiind poziționată pe al doilea palier de case de avocatură. Potrivit Chambers, ”echipa coordonată de Daniel Badea este foarte puternică, având experiență în restructurări și un portofoliu în creștere în domeniul criminalității financiare”.
La nivelul Europei Centrale și de Est, Clifford Chance este inclusă pe primul palier de case de avocatură în ariile Banking & Finance, Corporate/M&A, precum și Projects & Energy.
Performanțele birourilor Clifford Chance din Europa, inclusiv România, au atras totodată nominalizări la Premiile de Excelență ce vor fi acordate în cadrul Galei Chambers Europe 2014 pe 24 aprilie, la Londra. Lista completă a țărilor în care Clifford Chance LLP a fost nominalizată include Franța, Germania, Luxemburg, Olanda, Cehia, Polonia, România, Rusia, Spania, Marea Britanie și Ucraina. De asemenea, Clifford Chance este nominalizată și la categoria Chambers Excellence Awards pe regiunea Europa Centrală și de Est.
***
Clifford Chance este prezentă în România din 2006 și operează în prezent sub denumirea Clifford Chance Badea, fiind singura firma din Magic Circle pe deplin integrată în România.
Biroul din București are în prezent trei parteneri (Daniel Badea – Managing Partner, Nadia Badea și Perry Zizzi) și o echipă internaţională de 45 de avocați. Clifford Chance Badea se implică în mod constant în tranzacţii complexe de împrumuturi sindicalizate, finanțări, restructurări, emisiuni de eurobonduri și de acțiuni pe piețe internaționale de capital, instrumente financiare derivate, achiziții de companii de către investitori strategici sau fonduri de private equity, proiecte de infrastructură și autostrăzi, investiții imobiliare, precum și litigii și arbitraje interne și internaționale.
Firma ocupă locul întâi în topul firmelor de avocatură din România (Tier 1) la secțiunea Banking & Finance în cele mai recente ediții Legal500 și Chambers Global, precum și în directorul IFLR1000 pe ariile Banking, Capital Markets și Project Finance.