Noul an vine cu schimbări importante în structura RĂZVAN DINCĂ & ASOCIAȚII prin lărgirea echipei cu patru noi membri. Andra Dumitrescu, până în prezent avocat la SCA Voinea & Asociaţii, şi Mădălina Coneţ, anterior avocat la SCP Popovici, Niţu & Asociaţii, consolidează departamentul de drept bancar al firmei. În cadrul aceluiaşi departament urmează să se specializeze şi Adrian Baias, în vreme ce Marian Bădescu va lucra în cadrul departamentului de litigii. De asemenea, unul dintre avocaţii Răzvan Dincă & Asociaţii, Andru Sandu Capră, promovează în funcţia de Associate.
Andra Dumitrescu este specializată în domenii precum litigii civile, comerciale și penale şi în proceduri de insolvență şi se bucură de o experiență de peste trei ani în drept civil, comercial și penal, dobândită în cadrul caselor de avocatură SCP Beleca & Asociaţii și SCP Voinea & Asociații. Mai mult, experiența sa acoperă și arii precum asistarea clienţilor în implementarea fuziunilor prin absorbţie sau a diverse modificări societare. În cadrul firmei Răzvan Dincă & Asociații, Andra Dumitrescu va ocupa funcția de avocat colaborator în cadrul departamentului de drept bancar.
Mădălina Coneţ este specializată în domenii precum dreptul societar, imobiliar, în medierea relaţiei cu instituţii publice şi în proceduri de insolvenţă, o experienţă câştigată de-a lungul celor doi ani de stagiatură efectuată în cadrul unor case de avocatură precum SCP Popovici, Niţu & Asociaţii şi Cabinetul Individual Ioan-Cosmin Pârlea. Totodată, Mădălina se bucură de cunoştinţe teoretice de drept francez, acumulate în cursul studiilor efectuate în cadrul Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene, Universitatea Paris 1 Panthéone – Sorbonne. Mădălina Coneţ va lucra în cadrul Răzvan Dincă & Asociaţii în pozitia de avocat colaborator în cadrul departamentul de drept bancar.
Adrian Baias şi-a câştigat experienţa activând ca trainee în cadrul unor case de avocatură precum D&B David & Baias şi Răzvan Dincă & Asociații. În cadrul echipei Răzvan Dincă & Asociaţii, Adrian va face parte din departamentul de drept bancar.
Marian Bădescu se alătură departamentului de litigii, în poziţia de avocat stagiar, după o experiență acumulată ca trainee în cadrul SCA Stoica și Asociații și Răzvan Dincă & Asociații. Marian se va alătura departamentului de litigii al Răzvan Dincă & Asociaţii.
După un an şi jumătate de activitate în cadrul Răzvan Dincă & Asociaţii, Andru Sandu Capră promovează în funcţia de Associate. În cursul stagiaturii pe care a efectuat-o în cadrul echipei Răzvan Dincă & Asociaţii, Andru s-a specializat în litigii în domeniul dreptului proprietăţii intelectuale, procedurilor de insolvenţă şi dreptului bancar.
Despre Răzvan Dincă şi Asociaţii: Înfiinţată în 2012, firma de avocatură oferă asistenţă juridică, în principal, în următoarele arii de practică: proprietate intelectuală, litigii şi arbitraje internaţionale, contracte, concurenţă, finanţe-bănci, insolvenţă şi imobiliare.
Valorile care stau la baza întregii activităţi a echipei de avocaţi sunt: competenţa, creativitatea şi eficienţa în obţinerea rezultatelor urmărite de clienţi. Ca urmare, serviciile oferite sunt personalizate, întemeiate pe o solidă pregătire teoretică, recunoscută la nivel academic, precum şi pe o experienţă bogată în diferite domenii de aplicare a dreptului.
Răzvan Dincă şi Asociaţii a fost implicată în proiecte semnificative pentru piaţa locală, plecând de la asistenţa juridică permanentă acordată unor societăţi bancare, servicii de consultanţă specializată pentru agenţi importanţi din piaţa farmaceutică, asistenţă şi reprezentare în probleme de drept al concurenţei privind lanţurile de distribuţie a echipamentelor electrocasnice, până la anularea sau, după caz, apărarea în justiţie a drepturilor conferite de brevete şi mărci şi nu numai.