Casa de Avocatură BOŞTINĂ & ASOCIAŢII a desemnat câştigătorii burselor de merit pentru studenţii din anul III şi anul IV ai facultăților de drept din Bucureşti, premianţi ai Sesiunilor de Comunicări „Bursele Boştină” care au avut loc marți, 17 decembrie 2013.
Aceştia sunt: Nicoleta Cherciu şi Cosmin Sovar (anul III, Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti), respectiv
Ioana Mitu şi Răzvan Popovici (Anul IV Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti). Lucrările au fost jurizate de Avocat Partener Andrei Şărban.
Temele propuse anul acesta au fost: Anul III: Interpretarea şi executarea contractelor de garanţie (mobiliare/imobiliare) sub aspectul Codului Civil şi Codului de Procedura Civilă şi Anul IV: Executarea silită imobiliară.
“Ca şi în anii trecuţi, le-am propus candidaţilor, ca pe marginea chestiunilor teoretice din eseuri, să dezbatem şi o speţă întâlnită în practică, astfel încât putem spune că şi anul acesta au câştigat cei mai buni viitori avocaţi pledanţi” spune Andrei Şărban.
Valoarea unei burse este de 200 de EUR lunar şi se acordă pe perioada anului de învăţământ universitar (octombrie-iunie) în care studenţii sunt implicaţi în activităţile academice ale universităţilor respective. Bursele Boştină au fost lansate în anul 2006 la Universitatea din Bucureşti, fiind extinse în 2007 la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi şi, din 2008, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. În urma sugestiilor venite din partea studenţilor, am decis ca în acest an, experimental, să suspendăm programul pentru universităţile din provincie şi să oferim o şansă şi studenţilor de la alte facultăţi de drept din Bucureşti.
Aflat la a opta ediţie, programul burselor a devenit o tradiţie a vieţii academice a facultăţilor de drept şi reprezintă o invitaţie adrestată studenţilor spre avocatura de business. Programul “Bursele Boştină” este considerat drept unul din cele mai bune proiecte de CSR ce se derulează în piaţa avocaturii de business din România.
Despre Boştină şi Asociaţii: Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii este lider pe piaţa de consultanţă juridică din România, cu o cifră de afaceri în anul 2012 de 16, 98 milioane de EURO şi peste 130 de avocaţi şi consultanţi. Cu birouri în Bucureşti, Chişinău, Viena, Fribourg şi Nicosia, precum şi în alte 19 mari oraşe din România, Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii a stabilit parteneriate cu Estudio Juridico Intercontinental SL din Madrid şi Ascott Associes din Paris. Grupul de Consultanţă Boştină oferă o gamă completă de servicii juridice, precum şi consultanţă financiară strategică şi corporate affairs prin Boştină & Associates Corporate Finance.