În urma solicitărilor venite din partea presei cu privire la situaţia contestaţiilor şi plângerilor referitoare la atribuirea lucrărilor de construcţie a tronsonului de autostradă Nădlac – Arad lot 1, BOŞTINĂ & ASOCIAŢII confirmă că în acest moment nu mai există niciun impediment legal pentru ca autorităţile să nu poată semna contractul cu asocierea Astaldi Sp.A. – MaxBoegl, desemnată câştigătoare a licitaţiei derulate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
La data de 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată plângerea împotriva rezultatului procedurii de atribuire formulată de asocierea PORR CONSTRUCT S.R.L. – PORR BAU GmbH. Hotărârea este irevocabilă.
De asemenea, prin decizia nr. 4773/04.11.2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată plângerea împotriva rezultatului procedurii de atribuire formulată de Asocierea S.C. CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL – S.C. Societatea de Construcţii în Transporturi SA- S.C. Luca Way S.R.L. Hotărârea este irevocabilă.
„Anterior, contestaţiile formulate de cel doi ofertanţi nemulţumiţi de rezultatul procedurii de atribuire au fost respinse de CNSC prin decizia nr 3388/3524/3600 din 20 septembrie 2013, casa noastră de avocatură asigurând asistenţa şi reprezentarea şi cu acea ocazie. Acesta este un rezultat foarte bun şi un succes al întregii echipe, care vine să confirme încă o dată expertiza dobândită avocaţii noştri în această arie de practică” spune Mihai Marian, avocat partener în cadrul casei de avocatură Boştină şi Asociaţii, coordonatorul ariei de practică „Infrastructură” şi care a reprezentat asocierea Astaldi Sp.A – Max Boegl în acest proces.